Târg de obiecte bisericeşti

Data publicării:
trag obiecte bisericesti

Statueta de peste 2 metri o înfăţişează pe Sfânta Ana, alături de Fecioara Maria.

"Prima dată, la un model aşa mare se face una mică, am făcut-o la 60 de cm şi când a fost finalizată, s-a mărit la această dimensiune, apoi este pictată manual şi se aplică şi foiţe de aur", a explicat Demeter Jozsef, sculptor în lemn.

Pe lângă sculpturile din lemn, la târg au mai putut fi admirate şi veşminte bisericeşti, potire, cădelniţe, cruci şi evanghelii. Nu au lipsit nici maşinile industriale de brodat, dar nici orgile destinate lăcaşelor de cult. Preţurile însă au fost pe măsură: un pian cu clopote, spre exemplu, costă peste 40.000 de euro.

"E un programator care dă comanda la 8 relee statice ce acţionează fiecare câte un electromagnet. Practic, fiecare notă este acţionată la momentul respectiv", a afirmat Dumitru Nicuşan, inginer.

"Foarte multe lucruri am văzut, de asta am venit. Suntem din Sălaj şi am venit aici special pentru târg. Am cumpărat nişte cărţi, tămâie, cărbune mirositor", a spus o vizitatoare.

"Este dedicat credincioşilor ortodocşi şi catolici, reuneşte iubitorii de artă latină şi bizantină, este un eveniment ecumenic menit să reunească toţi credincioşii din ţară", a precizat Oana Ardelean, organizatorul târgului.

Peste 80 de expozanţi din ţări precum Italia, Turcia, Ucraina, Elveţia, Slovenia, Polonia, dar şi din România au participat la târgul bisericesc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...