Un loc de parcare la 18 maşini, în centrul Clujului

Data publicării:
parcari

Şoferii trec printr-un adevărat calvar de fiecare dată când trebuie să găsească un loc de parcare liber în centrul oraşului. În Cluj-Napoca, sunt înmatriculate aproximativ 120.000 de maşini şi dacă doar jumătate dintre acestea ajung zilnic în zona centrală, trebuie să împartă 3.250 de locuri de parcare.

Nici parkingurile amenajate în centrul oraşului în ultimii ani nu mai fac faţă numărului mare de maşini. La orele de vârf, acestea sunt pline până la refuz, deşi oferă peste 500 de locuri de parcare.

Soluţia autorităţilor locale este construirea a trei noi parkinguri în zona centrală, dar, deocamdată, nu există suprafeţe disponibile pentru astfel de investiţii.

"Fiind zona centrală a unui oraş istoric antic, este foarte complicat să ai în vedere investiţii în zona respectivă, fără a avea nişte studii arheologice. Specialiştii în trafic din municipiul Cluj-Napoca au căzut de acord cu privire la importanţa realizării unor parkinguri în zona pericentrală, care să permită preluarea maşinilor care vin spre zona centrală", declară Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al primăriei.

O oră de parcare îi costă pe şoferi 2,5 lei, atât în centrul oraşului, cât şi în parkingurile din cartierele clujene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri