Un milion de lei pentru studiul de fezabilitate al unui tunel

Data publicării:
130114 tunel

Cu câțiva ani în urmă, autoritățile au renunțat la proiect, deși acesta ajunsese într-o stare avansată, motivând că realizarea unui tunel subteran cu două benzi, care să preia traficul din cel mai aglomerat oraş din Transilvania, ar fi prea costisitoare.

"S-a făcut studiu, lucrări de prospecţiuni geotehnice pe traseu. S-au făcut fazele acestea şi inclusiv avize a primit comisia", precizează arhitectul Sorin Scripcariu.

Acum, tunelul nu doar că revine pe lista de investiţii urgente, dar se alocă şi 1 milion de lei, pentru refacerea studiilor executate în trecut. Tunelul ar urma să înceapă de la intersecţia străzilor Clinicilor şi Moţilor, iar ieşirea este planificată pentru Bulevardul 21 Decembrie, în zona Bisericii Sfântul Petru.

"În ultimii ani s-a dezvoltat şi industria care permite forările cu pagube foarte mici la nivelul solului şi deranjament al circulaţiei pe durata lucrărilor extrem de redus. Prin urmare este o soluţie mult mai modernă", explică Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al primăriei clujene.

Tunelul subteran ar urma să coste aproape 500 de milioane de euro, de cinci ori mai mult decât în 2009, dar ar urma să cuprindă şi două parkinguri subterane. Acesta ar urma să fie gata în 4 ani, cu fonduri de la Uniunea Europeană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...