Vagon cu motorină, deraiat

Data publicării:
vagon deraiat

Vagonul-cisternă, încărcat cu 50 de tone de motorină, a deraiat la scurt timp după ce a pornit din gara Cehei, judeţul Sălaj. Trenul cu opt vagoane se îndrepta spre un depozit de combustibil aflat în imediata apropiere a gării.

"Garnitura de tren a urmat o direcţie greşită, astfel că ultimul vagorn a deraiat şi s-a prăvălit într-un canal. Celelalte vagoane au fost îndepărtate şi au fost trimise la depozitul de combustibil din Şimleu, unde era de fapt destinaţia finală", a afirmat Lucian-Andrei Jacodi, purtător de cuvânt al ISU Sălaj.

"În primul rând, s-a efectuat un parcus greşit la altă linie, trebuia să se facă la linia industrială. Şi în condiţiile alea, fiind şi noapte, pe întuneric, nu au fost atenţi cei ce au fost implicaţi în această operaţie şi a ieşit aceasta situaţie neplăcută", a declarat Vasile Fati, şeful punctului de lucru GFR Oradea.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 06.30 dimineaţa. În urma manevrelor, ultimul vagon a alunecat de pe şină şi a rămas înclinat la 45 de grade, fiind blocat într-un canal, unde s-a şi scurs o mică parte din încărcătură. Reprezentanții Apelor Române spun, totuși, că hidrocarbura nu a ajuns în pânza freatică.

"S-au făcut aceste aceste baraje de pământ şi să vedem, dacă va fi nevoie, în timpul transvarsării vor interveni cu materiale absorbante", a afirmat Dorina Olar, purtător de cuvânt al SGA Sălaj.

Mecanicul trenului şi cel responsabil de schimbarea macazului au fost audiaţi de politişti, care acum cercetează modul în care s-a produs accidentul.

Cisterna în care va fi încărcat combustibilul din vagonul deraiat a ajuns în gara Cehei din judeţul Sălaj, la după mai bine de 12 ore de la producerea accidentului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri