Video box ca în NBA pentru Polivalenta de la Cluj. Sistemul de afişaj al sălii este unic în România şi a costat 200.000 euro

Data publicării:
videobox

200.000 de euro au cheltuit autorităţile locale din Cluj-Napoca pentru cumpărarea celui mai modern sistem de afişaj din România. Folosit deja în Statele Unite ale Americii în centrele sportive, acesta are patru ecrane a câte 16 metri pătraţi fiecare. A fost produs în Japonia şi importat din Germania.

"Este primul video box de calitatea aceasta montat în România. Fiecare ecran poate să dea pentru fiecare tribună separat. Are sistemul picture in picture. Se poate împărţi fiecare ecran cu alte imagini, ceea ce înseamnă că la patru feţe, fiecare împărţită în patru, sunt 16 imagini diferite", a explicat Ovidiu Feder, director tehnic.

În plus, în pauzele meciurilor de baschet, handbal sau volei, spectatorii se vor putea conecta la video box cu ajutorul unei aplicaţii, pentru a accesa wireless reluările înregistrate ori statistici din timpul jocului.

"În momentul în care participi la un astfel de joc eşti într-o anumită zonă, eşti într-o anumită transă de efervescenţă a jocului respectiv cu care te poţi conecta prin mijloacele personale: prin tabletă, prin smartphone, care vor putea prelua în anumite condiţii de instalare şi funcţionare imaginile pe care le vede toată lumea în timpul jocului", a precizat arhitectul Şerban Ţigănaş.

Montarea cubului a durat trei săptămâni şi va funcţiona la adevărata capacitate abia peste o lună, atunci când va fi finalizată şi Sala Polivalentă.

"Vor urma multe teste şi probe. Acestea noi dorim să le facem aproximativ o lună de zile. Ca procent luat din volumul lucrărilor, suntem la 95%", a afirmat Sorin Cristea, reprezentant al constructorului.

Sala Polivalentă va avea 7.200 de locuri, cu posibilitatea de extindere la 10.000, cu ajutorul unor gradene rectractabile. Proiectată după modelul sălilor de sport din Europa de Vest, aceasta va fi inaugurata oficial în 31 octombrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri