Ziua şef la Consiliul Judeţean, seara actor. Mihai Seplecan are rolul principal din filmul "Pălăria"

Data publicării:
SEPLECAN ACTOR

În fiecare seară, când ajunge pe platoul de filmare, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj se lasă pe mâna stiliştilor, pentru că trebuie să aibă o imagine impecabilă în filmul "Pălăria", în care are rolul principal. Mustaţa şi pălăria sunt nelipsite din fiecare secvenţă. În lungmetraj, Mihai Seplecan este un agent din anul 1940. El trebuie să urmărească două surori care vor să ajungă actriţe. Deşi a terminat Facultatea de Drept, şeful Consiliului Judeţean Cluj spune că actoria i se potriveşte foarte bine.

"Să joc într-un film a fost o dorinţă, am început şi începem ca o glumă şi sunt ferm convins că acest rol şi acest film va avea foarte mare succes. Sunt ferm convins, la fel cum fac în administraţia judeţeană şi aici, acest film va fi un succes şi nu unul judeţean, ci unul naţional sau cel puţin internaţional", a afirmat Mihai Seplecan.

Preşedintele Consiliului Judeţean a fost ales în rolul principal în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu omul de afaceri clujean Adrian Muntean, regizorul filmului. Atunci i-a împărtăşit dorinţa lui din copilărie, de a juca într-un film. A urmat o singură probă, care l-a convins pe regizor.

"Am făcut un rol pentru Mihai, care îl va reprezenta pe Mihai aşa cum îl văd eu, cu bune şi cu rele, şi pe care el cel puţin până acum şi-l asumă", a spus regizorul.

Nu toţi colegii din Consiliul Judeţean apreciază gestul şefului lor, de a juca într-un film.

"În momentul în care ajungi într-o funcţie publică, funcţie care înseamnă o responsabilitate pentru 700 şi ceva de mii de locuitori, în momentul ăla trebuie să-ţi schimbi modul de viaţă, nu-ţi mai aparţii. Dacă ești interesat de o funcție publică și ajungi acolo, înseamnă că trebuie să te pui în slujba cetățeanului 24 de ore din 24", este de părere Dan Canta, consilier judeţean.

"Consiliul Judeţean are nişte probleme foarte stringente şi foarte concrete de rezolvat. Dacă în afară de asta rămâne timp şi pentru altceva, asta e", a concluzionat Vakar Istvan, vicepreşedinte al Consiliului Județean Cluj.

Clujenii, în schimb, sunt curioşi să vadă lungmetrajul care va fi lansat în toamnă.

"Eu nu văd nicio contradicție aici, pentru ce să nu joace, bineînțeles, dacă e serios, să nu facă pe bufonul acolo", a spus un clujean.

Câteva scene vor fi filmate la Consiliul Judeţean Cluj, iar banii pentru producţie au venit din sponsorizări.

Mihai Seplecan a ajuns la conducerea instituţiei în urmă cu aproximativ o lună, în locul fostului preşedinte Horea Uioreanu, arestat pentru corupţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri