Aer boem pentru promenada Constanţei

Data publicării:
promenada 20cta-45829

La vară, locuitorii Constanţei şi turiştii care vor veni să se plimbe în această zonă, se vor putea relaxa la una dintre terasele ce vor fi amenajate aici de către agenţii economici care deţin unităţi de alimentaţie publică. Astfel, zona, ar putea arătala fel ca cea veche din Bucureşti, Sibiu sau Braşov.

Este vorba despre un proiect al administraţiei locale care practic a demarat încă de anul trecut. Acum Primăria Constanţa aşteaptă cereri de la patronii firmelor situate pe această promenadă, care doresc, ca din primăvară, să îşi amenajeze, cu caracter provizoriu, terase, care să se încadreze în arhitectura zonei.

De o parte şi de alta a promenadei, vor fi amplasate terase cu mobilier din lemn, dar cu aspect modern, a căror cromatică se va încadra în culorile marine, de la maro şi bej, la verde închis şi bleumarin. Întrebaţi despre proiect, locuitorii Constanţei se şi imaginează stând vara la o astfel de tersasă până seara târziu.

Până în prezent, Primăria Constanţa a primit doar două solicitări în acest sens dar, odată cu încălzirea vremii, autoritatea locală se aşteaptă la mult mai multe cereri. Orarul de funcţionare, atât al spaţiilor comerciale, cât şi al teraselor, va fi între ora 8.00 şi 22.00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine