Afacerile cu eoliene, vizate de DNA. Mascaţii şi procurorii anticorupţie au descins la Cogealac

Data publicării:
CASA DNA CATI HRISTU

Aproape 6 ore au petrecut procurorii DNA în sediul primăriei. Au luat la mână fiecare document emis în perioada 2010-2013 care viza contractele derulate cu societatea comercială Eolica Dobrogea şi grupul de firme CEZ, care deţine actualul parc eolian din localitate.

Zeci de dosare care conţin documente originale au fost luate din primărie şi duse la Bucureşti, unde vor fi verificate în amănunt de anchetatori.

Percheziţii au avut loc şi la vila fostului primar. Acesta a declarat că a derulat afaceri, înainte de a ocupa postul public din localitate, cu firma Eolica Dobrogea, căreia i-a vândut terenuri pe care a fost construit un parc eolian.

Ulterior, după ce a devenit primar, Cati Hristu a păstrat relaţiile cu societatea în cauză şi a favorizat-o în detrimentul colosului eolian CEZ. Atunci când cehii au vrut să-şi extindă parcul din comuna vecină, Fântânele, Cati Hristu nu a vrut să le dea autorizaţie.

Cati Hristu, fost primar al comunei Cogealac: "Dacă în 2007 Eolica Dobrogea avea aprobarea Consiliului Local, avea contract cu Primăria să dezvolte parc eolian, eu nu am putut să emit CEZ-ului autorizaţie de construcţie."

Fostul primar a spus că cehii au început să construiască abuziv, așa că l-a sunat pe senatorul Gigi Chiru, pe atunci șef la Inspectoratul de Stat în Construcții Constanța ca să demareye un control.

Cati Hristu, fost primar al comunei Cogealac: "Dânsul, când am fost eu arestat, a venit in control, că era la ISC şi a oprit lucrările CEZ, a oprit pentru ca CEZ-ul activa ilegal".

"A fost scandalul ăla atunci că sa nu facă, sa facă pe terenul lui şi s-au bătut, s-au judecat", spun sătenii. 

Toate aceste aspecte, dar şi altele vor fi puse cap la cap de procurorii care se ocupă de caz.

reporter: Anca Medrea
operator: Liviu Erimia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Concediu fără plată: câte zile ai voie să iei și cum îți afectează vechimea în muncă
Digi FM
Fiica unei actrițe și a unui regizor, în comă de 12 ani: "Viața merge înainte cum poate. Vom lupta până la...
Pro FM
Sophie Grégoire rupe tăcerea despre noua relație dintre Justin Trudeau și Katy Perry: „Sunt om. E normal să...
Film Now
Actrițele care au strălucit la Governors Awards. Jennifer Lawrence și Jennifer Lopez, îndrăznețe și admirate...
Adevarul
Momentul în care un politician italian distruge un vitraliu istoric din Roma: „M-am trezit suspendat zece...
Newsweek
Bolojan dă magistraților 1.000 lei „bonus” ca să accepte tăierea pensiilor speciale. Sunt 2 variante SURSE
Digi FM
Problema de matematică care le-a dat bătăi de cap utilizatorilor de internet. Tu poți găsi răspunsul corect...
Digi World
Un tip anume de cafea poate crește semnificativ riscul apariției unei boli de ochi. Formele avansate ale...
Digi Animal World
Cel mai popular nume de câine din 2025. A fost considerat „învechit”, dar a revenit în top rapid
Film Now
Tom Cruise, spectacol pe ringul de dans. Actorul a făcut furori alături de Debbie Allen înainte de gala...
UTV
Cum arată apartamentul în care a locuit Horia Moculescu. Locuința boemă se află lângă Parcul Cișmigiu