Alertă de TBC la Palatul Copiilor

Data publicării:
spitalul palazu mare cuget liber

Două sute de elevi sunt suspectaţi de tuberculoză, după ce profesorul lor de înot, de la Palatul Copiilor, s-a îmbolnăvit.

În această dimineaţă, echipe ale Direcţiei de Sănătate Publică au făcut dezinfecţia spaţiilor ce aparţin bazinului de înot.

Cadrul didactic se simţea rău de ceva timp şi a mers la Bucureşti pentru analize, Acolo, medicii au descoperit că suferă de tuberculoză şi au informat imediat autorităţile medicale din Constanţa.

Acum, peste 200 de copii care frecventează cursurile de la Palatul Copiilor sunt investigaţi, până pe 2 iunie, pentru a vedea dacă sunt şi ei bolnavi.

Tot în această săptămână, în urma unui examen radiologic, un muncitor de la centrala termică a Palatului Copiilor a fost internat la Spitalul din Palazu Mare, din cauza unor pete suspecte la plămâni.

Medicii nu au confirmat încă diagnosticul de TBC.

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri