Aventuri cu gabara. După ce a fost instalată rampa au avut loc şi primele incidente

gabara tir blocat

Nici nu au pus bine roata pe rampă, că maşinile grele au avut parte de primele aventuri.

Calculele au fost făcute greşit, aşa că platforma a devenit în loc de ajutor, un real obstacol.

Dovada a fost cât de poate de limpede: un autocamion şi-a agăţat apărătoarea de la roată în timp ce încerca să ajungă pe gabară, iar un trailer a rămas suspendat pe rampă.

 

După mai bine de două luni de aşteptări, nici în al 12-lea ceas autorităţile nu au reuşit să facă ceva bun pentru autovehiculele de mare tonaj. Încărcate nu pot urca pe rampă, descărcate se împotmolesc. 

Prefectul Constanţei a explicat cauzele care au dus la aceste bâlbâieli. "Cele două rampe care trebuiau să cadă pe această platformă sunt de un anume unghi . Ieri noapte s-a mai scos apă din canal , am coborât nivelul în jur de 10 - 15 centimetri şi acum se vor mai face nişte verificări cu apa de balast de pe gabară", a spus Eugen Bola, prefectul Constanţei. 

Probele cu maşinile folosite la teste au fost gratuite. De acum încolo nimeni nu mai are vreo scuză, pentru că orice maşină care va urca pe gabară va plăti.

Dorin Bucă, director Navrom: "O să fie 50 de lei de un TIR , este mult sub taxele de la Galaţi - Brăila, unde este 150 de lei. Va exista şi forma de abonament? Cred că da". 

Taxa de 50 de lei se plăteşte pentru un TIR neîncărcat. Fiecare tonă de marfă în plus se taxează separat, cu 9 lei. Şi şoferii cu maşini mici vor plăti taxa de gabară. Mult mai ieftin: 20 de lei.

Odată adusă gabara, vor fi deblocate şi lucrările pentru podul Appolodor. "Vom avea transporturi săptămânale , în câte şase tranşe, în jur de 40-50 de metri cubi la fiecare tranşă, însemnând şase-şapte maşini pe cursă. Am fi foarte bucuroşi dacă asta se va întâmpla mâine, când vom avea prima betonare", a spus Daniel Sârbu, responsabil lucrări Podul Apollodor.

Gabara va funcţiona zilnic, de luni până duminică, între orele 5 şi 22.


reporter Liviu Ghinea
operatori Cătălin Vârban, Alexandru Şerbănescu

editor web: Anca Medrea

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate