Călătorie fără bilet. Mulţi navetişti nu se gândesc la consecinţe

Data publicării:
tren si calatori

Dis-de-dimineaţă călătorii de pe trenul Regio Medgidia - Constanţa au avut parte de o surpriză, pentru unii dintre ei nu tocmai plăcută. Aproape 20 de călători dintr-un total de 400 s-au urcat în tren fără să-şi cumpere bilet.

"Am plătit, normal, ce să fac, să mă dau jos, să-mi pierd serviciul? Biletele cum vi se par? Vi se par scumpe? Hai dom`le lasă.", a spus un călător.

Unii dintre ei s-au dus direct la controlori să-şi ia bilet, deoarece în gările din localităţiile mici casieriile sunt deschise destul de rar.

Călătoria fără bilet, sau încercarea de a ˛˛merge cu naşul˛˛ sunt destul de riscante şi atrag contravenții asupra călătorilor.

Aslan Fari, controlor CFR: "Întotdeauna îi tratăm după lege, deci nu există abateri, nu putem tolera, nu mai sunt vremuri de tolerat."

Chiar dacă mulţi nu au fost de acord cu măsurile luate împotriva lor de către angajaţii CFR, aceştia din urma susţin că astfel de acţiuni sunt necesare.

Ionuţ Popa, şeful serviciului Control Trafic: "Controalele din ultima perioadă au conştientizat călătorul că această practică de mersul cu naşul este pe cale de dispariţie, sau încercăm să o facem pe cale de dispariţie."

Statisticile făcute de Căile Ferate Române arată că 15% din totalul celor care călătoresc cu trenul o fac fără să-şi ia bilet.

reporter: Paul Greavu
operator: Cristian Caciauna 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri