Chinezii, primiţi cu pâine şi sare. Asiaticii au vizitat o gospodărie din localitatea Cumpăna

Data publicării:
CHINEZI CUMPANA

"Aau! Ce a căzut? A căzut expoziţia! Auziţi, să cânte mai mult până se aşează alea! Important este să iasă frumos! N-are cum să nu iasă!"

Delegaţia din China a întârziat mai bine de jumătate de oră, aşa că a fost timp destul pentru a repune pe picioare expoziţia de fotografii legată de vizita diverşilor lideri chinezi la Cumpăna de la începutul anilor '50 şi până în prezent. Consulul Chinei în România şi ministrul adjunct al Departamentului Internaţional al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare, pe muzica fanfarei RAJA.

După un tur ameţitor prin sediul Primăriei, pe parcursul căruia au aflat despre toate colaborările comunei Cumpăna cu localităţi şi oraşe din China, ministrul adjunct a semnat în Cartea de Onoare şi a gustat din plăcinta tradiţională dobrogeană. Nu a putut să îşi tragă sufletul prea mult căci primarul a pus delegaţia din nou pe drum. I-a dus la casa unui sătean pentru ca şi chinezii să vadă condiţiile şi tradiţiile din mediul rural.

"Puteam să vă conducem într-o zonă unde e astfalt, unde totul este foarte bine, dar noi vrem să vă prezentăm aşa cum suntem noi!", au spus organizatorii.

Anunţate pe ultima sută de metri, gazdele au avut emoţii dar s-au pregătit cum au putut mai bine.

Viorelia Pârliţeanu, gazdă: "De fiecare dată, aşa este la noi în curte, dar, pentru că ne-au anunţat şi toate erau strânsă de iarnă, a trebuit să alergăm puţin zilele acestea".

Delegaţia din China a fost plăcut impresionată de gospodăria cumpăneană şi a făcut o comparaţie cu satele din ţara sa natală.

Zhou Li, ministru adjunct al Departamentului Internaţional al CC al PCC: "În vestul şi nordul Chinei, în zona montană, este mai mult secetă, iar condiţiile de trai sunt mai scăzute".

Vizita delegaţiei chineze în România a venit la iniţiativa Prefecturii Constanţa în baza unor parteneriate locale mai vechi.

reporter: Oana Manoilă
operator: Alexandru Brînzaru 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri