Datorii record pentru comuna Nalbant. Primăria are o datorie de 9 milioane de euro

Data publicării:
nalbant

 

Primăria Nalbant are conturile blocate si este executată silit din cauza unei datorii de 9 milioane de euro, creanţă care provine din pierderea unui proces cu o firma din Galati.

Așa se face ca in momentul de fata Unitatea Administrativ Teritorială Nalbant se afla la o decizie judecătorească distanță de faliment şi desființare. La începutul lunii în curs Primaria a depus cerere de intrare in insolvenţă.

Ion Nicolae, primar Nalbant:  "Intrarea in isolvenţă presupune intrarea în reorganizare judiciară. Judecătoria va stabili un executor care va contrasemna cu mine, iar acesta nu va fi de acord cu alte lucrări decât cele de funcționare. Singuri nu ne putem descurca. 400 de mld înseamnă bugetul nostru pe 12 sau 13 ani".

Datoria este consecința unui contract care prevedea înființarea unei cariere de calcar in zona si care n-ar fi avut finalitate din cauza primăriei.

Altfel spus firma din Galati n-a scos niciun bloc de calcar si cu toate acestea a castigat de pe urma contractului 9 milioane de euro. Primarul către a semnat contractul spune că firma nici macar nu avea autorizație de exploatare așa ca prejudiciul nu ar trebui sa existe.

Sătenii, o parte dintre ei, nu văd cu ochi buni datoria uriaşă, pentru alţii însă suma e ste atât de mare încât este atât de mare încât nici măcar nu o înţeleg.

Administratorul firmei gălăţene căreia Primăria Nalbant îi datorează 9 milioane de euro a fost contactat telefonic şi a refuzat înregistrarea convorbirii telefonice.

A cerut însă să transmită că prejudiciul creeat firmei sale de primărie este real şi că până în prezent nu a reuşit să recupereze decât 60.000 de lei.

Problemele autorităţilor nu se termină însă aici, dosarul a intrat şi în atenţia Departamentului Anticorupţie Constanţa care cercetează situaţia.

reporter Liviu Burghelea
operator Cătălin Vârban

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri