Delfin mort, scos la mal de salvamari. Se pare că mamiferul, cu o greutate de circa 100 de kilograme, era bolnav

Data publicării:
DEFLIN

În jurul mamiferului s-au strâns o mulţime de curioşi care au vrut să îl fotografieze.

Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa: "Delfinul a fost văzut, în jurul orei 12, de salvamari. Plutea undeva în larg, la 50 de metri depărtare."

Cornel Chirilă, salvamar: "M-am urcat în foişor şi am văzut ceva plutind pe mare şi am crezut că e un om. M-am dus cu caiacul şi am văzut delfinul şi l-am scos."

Salvamarii au anunţat autorităţile şi a urmat o lungă aşteptare până la sosirea echipelor de voluntari Mare Nostrum, ONG cu care Apele Române are contract pentru astfel de situaţii.

Marian Paiu, coordonator proiecte Mare Nostrum: "Este vorba despre un mascul, aparţinând speciei Tursiops Truncatus Ponticu, afalin, cel pe care îl puteţi vedea şi la delfinariu. În cazul de faţă, este vorba despre o moarte naturală. Cel mai probabil, a murit din cauza unei boli."

De la începutul anului şi până în prezent, 60 de mamifere au fost găsite eşuate moarte pe plajele de pe litoralul românesc. În 12 dintre cazuri, voluntarii au stabilit că moartea a survenit ca urmare a sufocării delfinilor în plasele ilegale aruncate de pescari.

Persoanele prinse că pescuiesc ilegal riscă o pedeapsă cu închisoarea de la unu la trei ani, dar şi ridicarea dreptului de a pescui petru o perioadă de timp similară. 

De la începutul anului, au fost confiscate în jur de 200 de plase monofilament cu o lungime de circa 20 de kilometri.

reporter: Oana Manoilă
operator: Cristian Caciauna 

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri