Sari la conținut

Destinaţie schimbată. Elicopterul prăbuşit ar fi trebuit să participe şi la alte tipuri de misiuni 


Elicopterul a fost cumpărat în 2013, pe fonduri europene. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa spune că Raed Arafat i-a cerut şi personal şi oficial, în 2012, ca elicopterul să treacă la SMURD, însă Nicuşor Constantinescu nu a fost de acord. Motivul? Dorea ca aeronava să fie integrată într-un sistem care să cuprindă mai multe instituţii din Constanţa.

"Practic s-a facut un comitet care se numea CESOC in care eram membri fondatori si noi, in care era implicat si ISU si care acest CESOC trebuia sa coordoneze acest elicopter, angrenand toate fortele necesare rezolvarii situatiilor ce se doreau a fi sa intervina", ne spunea pe 28 noiembrie Adrian Vasilache, directorul Aerodromului Tuzla.

Elicopterul a stat câteva luni de Aerodromul Tuzla, singurul operator privat care a vrut să ofere servicii de mentenanţă şi antrenament pentru piloţi.

Valoarea contractului încheiat la începutul anului era de aproape 800 de mii de euro. Dar pentru ca instituţia judeţeană să îl folosească şi pentru salvări de persoane, avea nevoie de personal medical. Aici s-a poticnit, căci Ministerul Sănătăţii le-ar fi comunicat că numai SMURD are dreptul să aibă personal medicalizat pe elicoptere.

Adrian Vasilache, directorul aerodromului Tuzla: "Consiliul probabil ca nu a putut, stiu eu, sa aiba o colaborare, sa semneze un protocol de colaboare cu SMURD-ul privind furnizarea acestor medici, cum se altfel nu a reusit sa convinga SMURD-ul ca acest elicopter sa fie implicat, sa fie alertat in sistemul 112"

Cristian Darie, vicepreşedintele CJ Constanţa: "Am constatat că autorizaţiile şi aprobările pe care noi le credeam că le vom obţine uşor nu s-au putut obţine, bănuiesc că cine nu le-a dat, nu le-a dat legal şi printr-o discuţie pe care am avut-o cu dl Arafat, am zis să predăm acest elicopter Inspectoratului de Aviaţie ca să fie folosit în sistemul acesta SMURD"

Aşa a ajuns elicopterul la Inspectoratul General de Aviaţie şi apoi în custodia SMURD. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa crede că responsabilitatea pentru moartea celor patru oameni în accidentul de pe lacul Siutghiol este a statului.

Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJ Constanţa: "Intregul sistem este bolnav de sus pana jos. Sistemul acesta monolit care este numai statul si SMURD-ul si exclude privatii, exclud institutiile care detin ambarcatiuni private sau de stat, toate prin lege trebuie reunite si cand se da semnalul, tot sar si salveaza viata oamenilor."

Nicuşor Constantinescu este de părere că dacă aparatul de zbor ar fi avut flotoare, măcar o parte dintre cei aflaţi la bord ar fi supravieţuit. În dotarea iniţială, într-adevăr, elicopterul avea două dispozitive fixe şi două de urgenţă, demontabile.

Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJ Constanţa: "Orice mijloc de salvare, şi o vesta de salvare, si flotoarele elicopterului daca ar fi fost, ar fi contribuit la salvarea ctor mai multi din cei patru".  

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa ne-a spus că în momentul în care îşi va recăpăta drepturile, va comanda un alt elicopter, din banii de asigurare.

reporter: Anca Medrea
operator: V. Niţă, F. Boboc, C. Caciauna

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale