Din ianuarie ne pregătim pentru Paşte. Constanţa exportă săptămânal în Olanda 10 tone de marţipan

Data publicării:
martipan

 

83 de femei lucrează ca nişte furnicuţe, de dimineaţă până seara la delicioasele bomboane din migdale şi zahăr.

Alexa Elena, angajată: "Noi considerăm că este o artă, simţi cum dai viaţă fiecărui produs pe care îl faci".

Chiar dacă abia a trecut Crăciunul, pregătirile pentru următoarea mare sărbătoare sunt în plină desfăşurare la fabrica din oraşul Ovidiu.

"Am început să lucrăm pentru Paşte, deoarece comenzile sunt atât de mari şi noi trebuie să respectăm livrările, termenele de livrare", a declarat Nuţi Popa, Director de Producţie. 

"De Paşte, bineînteles cei mai căutaţi sunt iepurii, ouăle, puişorii, răţuşte sub diverse forme, lucrate cu amănuntul sau decoraţiuni", a spus şi Alina Eneş, Manager al Calităţii.

Toate dulciurile care se fabrică la Ovidiu sunt exclusiv pentru export. Ajung în Olanda, iar de acolo pleacă spre alte tări europene, precum Italia, Franţa, Spania şi Germania.

Managerii fabricii spun că pe piaţa românească nu este cerere şi interes mare pentru marţipan şi de aceea s-au orientat către export. Investitori olandezi au înţeles potenţialul afacerii şi ce beneficii au, dacă deschid fabrica în România.

Alina Eneş, Manager al calităţii: " Ceea ce i a făcut  să vină în România a fost mâna de lucru ieftină, dar după aceea au realizat că muncitoarele românce sunt atente la ceea ce produc şi sunt capabile de a crea".

Nuţi Popa, Director de Producţie: "Producem zilnic sute de mii de decoraţiuni, zeci de mii de petit fours, mii de figurine din martipan, iar pt acestea folosim o cantitatea de 2000mii 3000mii kg. martipan". 

Toată investiţia se ridică la suma de aproximativ 2 milioane de euro, iar cifra de afaceri pentru anul 2013, a fost de aproape 1 milion euro.

reporter: Loredana Vesparu
operator: Alex Branzaru

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri