Drumul Crucii la Constanţa.  80 de persoane au refăcut scena biblică

Data publicării:
drumul crucii

 

sursa foto: ziare.com

Constănţenii au avut ocazia să vadă personajele istorice precum : Iisus Hristos, soldaţii romani, Pilat din Pont, Baraba, Maria -mama lui Iisus şi alte personaje, toate în costume de epocă.

"Am venit să vedem scena răstignirii şi să retrăim acele momente din secolul unu."

"Aşa ceva este bine-venit că urmează Paştele, cea mai mare sărbătoare a poporului român"

"Am venit pentur că Domnul Isus a fost răstignit pe lemnul crucii de către evrei pentru întreaga omenire." au declarat constănţenii

Marșul, care a comemorat Drumul crucii, a avut ca punct de pornire Parcul de la Gara, apoi B-dul 1 Decembrie 1918 și s-a finalizat în Parcul de lângă Casa de Cultură a Sindicatelor.

Dan Leş, organizator: "Este un eveniment care se desfăşoară de 9 ani de zile, un eveniment care vrem să-l aducem în preajma sărbătorilor de Paşte, este o pregăstire a creştinilor ortodiocşi ,cataloci , neoprotestanţi."

Nici actorilor profesionşti şi amatori nu le-a fost uşor să interpreteze cea mai importantă scenă biblică.

Actor"Este pentru prima dată, este un rol greu, rol care te duce într-o imaginaţie reală, care te transpune acum 2 miide ani."

Actor" Am jucat roul Mariei, prietenel mamei lui Isus. a fost provocator, a fost greu."

reporter: Marieta Iorga

operator: Alex Serbănescu

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri