Ecologiştii, împotriva protecţiei investitorilor

Data publicării:
gaze-de-sist

Sute de organizaţii non-guvernamentale din Europa se opun introducerii unui mecanism de protecţie a investitorilor în viitorul acord transatlantic de liber-schimb dintre SUA, Canada şi UE.

Contestatarii susţin că acesta va permite firmelor americane să oblige statele europene să privatizeze serviciile publice de alimentare cu apă. ori sectorul public de sănătate.

În România, organizaţiile ecologiste spun că protecţia investitorilor din Statele Unite ale Americii ar putea da posibilitatea companiilor multinaţionale să oblige statul român să aprobe exploatarea gazelor de şist sau utilizarea cianurii în extracţia de aur şi argint de la Roşia Montană.

Astăzi, la Constanţa, reprezentantul unui ONG din Germania le-a spus activiştilor de mediu ce consecinţe va avea înţelegerea transatlantică.

Jurgen Meier, reprezentant ONG din Germania:"(Acordul-n.r) va îngrădi abilitatea Guvernului de a îmbunătăţi standardele de mediu, sistemul de sănătate, de a creşte salariul minim pe economie. Este, de fapt, o înţelegere care va fi doar în avantajul multinaţionalelor pe seama oamenilor obişnuiţi".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri