Eroii din teatrele de operaţii. Brigada 9 Mecanizată "Mărăşeşti", cinci ani de existenţă

Data publicării:
militari brigada 9 1

 

În decursul celor cinci ani de existenţă, militarii Brigăzii 9 Mecanizate "Mărăşeşti" au participat la cinci misiuni internaţionale în teatrele de operaţii.

Gen.brigadă Petrică-Lucian Foca, comandant Divizia 2 Infanterie "Getica": "În contextul geopolitic actual, existenţa, în Dobrogea a Brigăzii 9 Mecanizate "Mărăşeşti" înseamnă certitudine pentru sistemul naţional defensiv, înseamnă o forţă militară capabilă să îndeplinească misiunile încredinţate de Divizia 2 Infanterie "Getica".

Col. Adrian Soci, comandant Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti": "Deocamdată, nu avem nicio informaţie dacă militară vor fi angrenaţi în alte operaţii sau nu. Dacă va fi nevoie, sigur că, dacă va fi, suntem oregătiţi pentru orice operaţie se va ordona."

Plutonierul major Ene Marin a participat la operaţiunile desfăşurate în Kosovo şi Irak, iar în Afganistan a fost de două ori. Tot de atâtea ori a trecut pe lângă moarte. Prima dată s-a întâmplat în Kosovo, în 2006, când transportorul din faţa lui a trecut peste o mină antitanc. În 2011, maşina în care plutonierul major se afla a sărit în aer.

Plt.maj. Ene Marin, mecanic-conductor Batalionul 341 Topraisar, Brigada 9 Mecanizată "Mărăşeşti": "Am trecut prin dreptul unui dispozitiv improvizat care avea o încărcătură mai puternică... Au sărit motorul, roata din faţă."

Tot în Afganistan, odată cu retragerea trupelor, militarii Brigăzii au pregătit tehnico-tactic trupele afgane care îşi vor apăra singure teritoriul. Şase echipe au fost prezente în Khabul şi Zabul.

Lt.col. Cătălin Crăcea, purtător de cuvânt Brigada 9 mecanizată "Mărăşeşti": "Misiunea militarilor români a fost de a oferi instruire militarilor afgani în domeniul infanteriei, tancurilor şi transmisiunilor."

reporter: Oana Manoilă

operator: Cătălin Vârban

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri