Hotelier, donez...mâncare! Risipă de preparate la unităţile all inclusive din cauza turiştilor lacomi

Data publicării:
MANCARE

Turiştii români fac risipă de mâncare la restaurantele hotelurilor all inclusive. Mult mai mult decât cei din ţări precum Franţa, Grecia, Spania ori Germania. Acolo, vizitatorii consumă doar cât îi este necesar organismului. Patronii de la malul mării susţin că ar fi o soluţie pentru ca hrana să nu ajungă la coşul de gunoi:

Nicolae Bucovală, manager hotel all inclusive: "O parte din mâncare să ducem la case de copii, sau să ducem la bătrâni. Sigur că, deocamdată, nu o facem într-un cadru legal, să spunem aşa pentru că şi aici ar trebui să fie reglementat printr-o Hotărâre de Guvern cum putem să le dăm, cum putem transporta."

În general, turiştii care cumpără sejururi all inclusive vor cât mai multe feluri de mâncare. Bărbaţii vor să aibă în farfurie tochitură dobrogeană, mici sau fripturi.

Potrivit managerilor care deţin hoteluri all inclusive, trei la sută din mâncare nu este consumată de turişti.

Ciprian Iştoc, bucătar: "Dimineaţa, avem 25 de preparate care intră în bufet. Micul dejun se serveşte în intervalul orelor 7 - 9.30. După acest interval, toate preparatele rămase neconsumate din bufet sunt ambalate în vid şi donate de către societatea noastră".

Luând ca exemplu un sejur de şase zile, hotelierii au observat că turiştii nu mănâncă necontrolat pe toată durata lui.

Aurelian Marin, preşedinte ANAT: "Consumul, cu siguranţă, este mai mare în primele două zile. Oamenii mănâncă din toate, ca să zic aşa. Începând din a treia zi, devin selectivi. Au gustat din toate produsele."

Marii gurmanzi sunt bărbaţii în timp ce femeile comandă pentru ele dar şi pentru copii, în general iaurturi, cereale, brânzeturi şi multe legume. În unele cazuri, puţine la număr, există şi excepţii de la regulă.

Anul trecut, pe litoralul românesc existau 6.750 de locuri în hotelurile all inclusive, iar, până în prezent, capacitatea unor astfel de structuri a crescut cu 581 de locuri.

reporter: Oana Manoilă
operator: Cătălin Vârban

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...