Infirmieri transformaţi în brutari. Spitalul din Slobozia are mini-brutărie pentru pâinea bolnavilor 

Data publicării:
spital slobozia

Cuptorul a costat 17.000 de lei şi a fost dat în folosinţa spitalului de asociaţia angajaţilor. Cât despre materia primă, făina, aceasta vine din donaţii de la producătorii de cereale din Câmpia Bărăganului. Aşa se face că pentru pâinea servită bolnavilor spitalul nu plăteşte decât curentul electric. Fiecare pacient al unităţii medicale primeşte zilnic patru chifle, iar pentru asigurarea necesarului de pâine două bucătărese muncesc cât e ziua de lungă.

Mircea Lucreţia, preşedinte asociaţie non profit: "Nu aveam bani pentru a plăti furnizorii pentru aceste produse dar s-a şi îmbunătătţit calitatea mâncării. Aşa cred eu cel puţin".

Bolnavii internaţi în spital sunt încântaţi de mâncarea primită şi nu sunt afectaţi de lipsa de bani a spitalului. Cel puţin, nu încă.

Practic, fără eforturile angajaţilor spitalul de urgenţă din Slobozia nu ar fi putut fi funcţional.

"Sincer să fiu la ora actuală spitalul judeţean în ceea ce priveşte mâncarea ar fi fost pur şi simplu blocat. De ce? Nu avem bani şi n-am fi putut să le dăm pacienţilor nostri decât ceai fără zahăr la fiecare dintre cele trei mese", a spus Vasile Olaru, managerul spitalului.

Asociaţia non profit care ajută spitalul a reuşit să scutească unitatea spitalicească de cheltuirea a nu mai puţin de 600000 de lei.

reporter: Liviu Burghelea
operator: Cătălin Vârban

editor web; Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât înseamnă un baril în litri. Preţul petrolului continuă să crească, avertismentul specialiştilor
Digi FM
Dan Negru, reacție fermă despre Eurovision: „Un circ ieftin!” Ce a spus despre Alexandra Căpitănescu, care va...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Julio Iglesias Jr. sare în apărarea tatălui său, după scandalul în care a fost implicat recent: „Este o...
Film Now
Emma Watson, îndrăgostită total de antreprenorul mexican. Potrivit apropiaților, actrița ar fi „în al nouălea...
Adevarul
SUA pregătesc intervenția navală în Ormuz. Când va începe Marina americană escortarea navelor comerciale
Newsweek
300 dosare de pensii ajung lunar la CCR. Formula de recalculare a pensiei poate fi declarată neconstituțională
Digi FM
Cum ar putea profita Rusia de războiul dintre SUA și Iran. Avertismentul Ucrainei și de ce se teme Zelenski
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Șapte ani de la moartea îndrăgitului Luke Perry. Totul despre ultimele zile ale lui Dylan din "Beverly Hills...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii