Infractori de mici. Potrivit statisticilor, copiii sparg din ce în ce mai multe maşini 

Data publicării:
spargeri-auto

Sursa foto: lideruldeopinie.ro

Numai în week-end-ul care a trecut, poliţiştii au surprins cinci adolescenţi care forţau încuietorile unor maşini din Constanţa şi Medgidia.

Secţia 2 Poliţie cercetează un minor de 14 ani, care a fost prins în flagrant când spărgea o Dacie Logan.

La rândul lor, poliţiştii Secţiei 3 anchetează doi minori, de 13 şi respectiv 14 ani, care au spart trei maşini parcate pe Bulevardul I. C. Brătianu şi aleea Topolog, pentru a fura mai multe bunuri.

Şi la Medgidia poliţiştii au în lucru un dosar cu minori. Patru indivizi, dintre care doi de 16 ani şi doi de 19, au furat capacele de roţi ale unei maşini parcate pe strada Mihai Viteazu.

În toate cazurile au fost întocmite dosare penale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri