Jandarmii vor escorta turiştii care vin pe litoral

Data publicării:
jandarmi 20vs 20turisti 20pe 20litoarl-45439

Anul trecut, peste două milioane de persoane au ales să îşi petreacă vacanţa la malul Mării Negre, iar peste 30 de mii de turişti au făcut escale în portul Constanţa cu navele de croazieră. Cele mai vizitate locuri au fost siturile arheologice(imagini cu cetatea), crama Murfatlar, cu degustări de vinuri,(imagini cu crama, sticlele si paharul) peştera sfântului Andrei şi Delta Dunării. Turiştii străini s-au plâns de câteva ori că au fost agasaţi de localnici, iar jandarmii povestesc că într-un an, hoţii au lăsat şi câteva autocare fără benzină.

În momentele în care vizitează unul din obiectivele turistice din judeţ, cum este şi Muzeul de Istorie Naţională aflat aici în zona peninsulară, cetăţenii străini de pe navele de croazieră nu vor mai trebui să îşi facă griji în privinţa lucrurilor de valoare lăsate in autocare deoarece acestea vor fi păzite de jandarmi. Potrivit protocolului, hotelierii şi agenţiile de turism îi vor chema periodic pe jandarmi de fiecare dată când organizează diferite evenimente care presupun deplasarea unor grupuri mari de turişti.

După ce anul trecut a semnat un protocol similar şi cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Asociaţia pentru promovarea turismului pe litoral are în plan încheierea unui acord şi cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele...
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Instanța a decis dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv. Veste proastă la pensie
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...