Mai ieftin, la Delfinariu. Un bliet va costa de la 1 octombrie doar 10 lei

Data publicării:
delfini 1

Conducerea Complexului Muzeal de stiinte ale naturii a anuntat ca tarifele vor fi mai mici de la inceputul lunii viitoare. Un bilet va costa doar 10 lei, iar la copii şi studenţi 5 lei. Şi surprizele nu se opresc aici. De anul viitor la Delfinariul vor veni şi alte animale.

Adrian Bâlbă, manager Complex Muzeal al Ştiinţelor Naturii: "Este vorba de realizarea a doua bazine, unul de pinguini şi unul de foci şi practic în cadrul biletului unic se vor putea vedea patru bazine, cu patru specii de animale marine."

Dresajul pinguinilor sau a focilor nu este diferit de cel al delfinilor şi implică o interacţiune pozitivă cu aceştia, dar şi un sistem de recompense.

Dorina Coman, dresor: "Este acelaşi mod de dresare, la fel ca şi delfinii vor avea acelaşi program, se vor adapta la început, vor fi desensibilizaţi."

Până în mai 2015, Compexul Muzeal se va moderniza. Dacă până acum bazinul descoperit era deschis doar vara şi avea 600 de locuri, de anul viitor, el va fi funcţional pe parcursul întregului an şi va dispune de 1.200 de locuri.

Adrian Bâlbă, manager Complex Muzeal al Ştiinţelor Naturii: "Vor fi condiţii mai bune şi în concluzie vor fi mai mulţi delfini."

Programate să se finalizeze în martie anul viitor, cel mai sigur lucrările vor fi gata în mai, înainte de începerea sezonului estival. Proiectul este finantat din fonduri europene si are o valoare de aproximativ zece milioane de lei.

reporter: Annabelle Borş
operator: Cristian Caciauna

editor web; Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România care exportă miliarde de euro anual. Cum a devenit unul dintre cele mai puternice centre...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Dumnezeu era într-o dispoziție excelentă când te-a creat", i-au scris fanii. J.Lo s-a filmat nemachiată, la...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Pensie scăzută cu 900 lei, în 2026, la recalculare. Sute de mii de pensionari pot păți la fel. De ce?
Digi FM
Cine este Adrian Veștea, noul premier desemnat al României. A construit Aeroportul Brașov și a gestionat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme