Miei cu microbi. Carnea scăpată pe jos este repusă la vânzare în Piaţa Griviţa

Data publicării:
miei in piete

Sănătatea constănţenilor a ajuns bătaia de joc a comercianţilor din Piaţa Griviţa. Halatele lor sunt murdare.

De bonete nici nu poate fi vorba, iar carnea este pusă de pe tarabă, în taler, fără niciun fel de protecţie.

Discuţie reporter - vânzător: "Dar de ce nu aveți mănuși? Vânzător: Nu are doamnă nimic."

Câteva minute mai târziu, în faţa camerei de luat vederi nu mai avut aceeaşi atitudine de nepăsare.

Comerciant: "Le-am scos un pic și le-am pus din nou. S-a întâmplat din greșeală poate. "

Ca şi când nu ar fi fost de ajuns, două tarabe mai încolo, o vânzătoare scapă o halcă de carne pe jos şi apoi o pune pe tejghea. Nu ar recunoaşte asta, nici în ruptul capului.

Discuţie reporter - vânzător: "De ce ati pus carnea înapoi pe tarabă, care a căzut pe jos mai devreme? Păi n-am pus-o pe tarabă"

Geronimo Brănescu, director DSV Constanţa; "Carnea aceea trebuie retrasă de la consum pentru ca există risc de poluare microbiană, iar cu vânzătorul, proprietarul sau patronul său o să dispună măsuri din cele mai diverse. N-are aptitudini în mod cert pt a desfăşura o astfel de activitate."

Cumpărătorii sunt conștienți de faptul că se pot îmbolnăvi, dar totuși își asumă riscurile.

În Săptămâna Mare, controalele se vor intensifica, iar comercianții care nu respectă normele sanitare riscă amenzi între 600 și 4000 de lei.

reporter: Mihaela Brazdeş
operator: Alex Brânzaru 

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri