Minivacanţă în staţiunile şantier. Hotelierii sunt pregătiţi, staţiunile mai puţin

Data publicării:
mamaia santier-1

Terase şi magazine închise, clădiri şi străzi neîngrijite aşa se prezintă staţiunile Olimp şi Neptun cu doar câteva zile înainte de minivacanţa de 1 Mai.

Abia dacă am găsit câţiva comercianţi au început totuşi să şteargă praful şi să dea o mână de vopsea pe pereţii scorojiţi. Când îi întrebi de turişti devin nostalgici şi spun că fiecare an ce trece le aduce din ce în ce mai puţini turişti şi implicit încasări.

Spre deosebire de sudul litoralului, în Nord se lucrează de zor. Contractorii primăriei trag de zor să termine atât piaţetele aflate în renovare cât şi faleza din staţiunea Mamaia.

Numai că în cazul falezei autorităţile spun că aceasta nu va fi terminată şi că o porţiune de mai bine de un kilometru de drum folosit atât de pietoni cât şi autoturisme va semăna cu uliţele de la ţară: pietruit şi prăfuit, un dezastru pentru comercianţi şi turişti deopotrivă. Soluţia, spun autorităţile, ar fi ca Guvernul să intervină.

Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa: "Conform legii pe 15 mai trebuie oprite integral lucrările. Trebuie să vorbesc cu premierul şi poate....dar  nu mai e timp să treacă până la 15 mai ca proiect de lege să deao hotărâre de guvern care să modifice amendamentele alea deştepte care zic că de la 15 mai la 15 sept nu mai ai voie să construieşti".

Dacă autorităţile locale vor reuşi sau nu să mai construiască după 15 mai rămâne de văzut. Cert este că de 1 Mai atât nordul cât şi sudul litoralului românesc nu vor fi o privelişte tocmai plăcută.

reporter: Liviu Burghelea
operator: Cătălin Vârban 

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri