Nave de salvare, în pericol. Abia peste un an şi jumătate se va construi o zonă de acostare sigură

Data publicării:
nave arsvom

Pe o vreme ca aceasta, cu furtună de gradul 5 şi cu valuri care depăşesc patru metri la mal, ambarcaţiunile de mici dimensiuni nu rezistă fără să fie legate bine de cheu.

Vântul puternic le poate smulge oricând din parâme( frânghii) şi izbi de mal sau de stabilopozi. Zona în care sunt ancorate bărcile de intervenţie ale Agenţiei de Salvare a Vieţilor Omeneşti pe mare este una dintre cele mai periculoase din port.

Adrian Lupu, căpitanul navei Opal: "Între prova şalupei şi între pietroaie şi dig există aproximativ 2 metri, deci dacă ai ratat acostarea şi nu ţi-a ţinut un motor, şalupa este direct pe cheu"

Ca şi când nu ar fi fost de ajuns, remorcherele sau împingătoarele încărcate cu minereu, ori produse petroliere trec în viteză şi destul de aproape de bărcile de salvare, intervenţie şi depoluare ale statului.

Iulian Creţu, directorul adjunct al ARSVOM: "Atunci când fac manevre de evitare sua alte manevre de intrare în zona petrolieră sau în zona de tranzit mărfuri în vrac, trec foarte aproape de navele noastre şi chiar am avuut ceva evenimente."

Aurel Ioniţă, ofiţer maritim pe nava Cristal: "Aseară s-a întâmplat. nu reţin ce navă a trecut cu viteză, a creat nişte valuri, ne-au rupt parâmele, plus ciocnirea navelor una de cealaltă."

Distrugeri au fost şi în interiorul navelor.

Adrian Lupu, căpitanul navei Opal: "Ne-a izbit de cheu, televizorul care este acolo pe soclu, a sărit de pe soclu, noroc că s-a dus pe canapea şi avariile n-au fost foarte mari. Uşa de la frigider, avem unul în minibucătărie şi unul aicea s-au deschis, aruncând afară mâncare şi ce mai era prin frigider."

După mai multe memorii făcute către Ministerul Transporturilor şi planuri puse pe hârtie s-au găsitpână la urmă bani pentru amenajarea unei noi zone de acostare, în apropiere de ieşirea din port şi care oferă mai multă protecţie.

Valoarea proiectului este de 3,4 milioane de euro. Constructorii estimează că lucrarea va fi terminată în cel mult un an şi jumătate, dacă Ministerul Transporturilor va aloca banii la timp. Când va fi gata, 11 dintre cele 12 nave ale ARSVOM vor sta în siguranţă la mal.

reporter: Anca Medrea
operator: Florin Boboc 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri