Paştele în biserica etnicilor germani. După 1940, în Dobrogea au rămas mai puțin de 350 de nemți

Pe lângă români, turci, tătari, ruşi lipoveni, bulgari, ruteni, evrei, italieni, armeni sau greci, Dobrogea a adăpostit, în veacurile trecute, şi o importantă comunitate de germani - atât protestanți, cât și catolici.

Aceştia au început să sosească, între Dunăre şi Mare, cu precădere după 1840, coborând din sudul Basarabiei. La finele lui 1940, după ce statul român și al Treilea Reich au semnat o convenție de repatriere, cei mai mulți au decis să plece în Germania lui Hitler. Foarte puțini s-au mai întors, după aceea, în Mihail Kogălniceanu. Anna Arnold s-a numărat printre ei.

Anna Arnold, etnic german: "Eram mică. Pe timpul Războiului m-au adus încoace. Și am rămas eu cu o soră, aici."

Enache Tuşa, sociolog: "Mai sunt câteva familii. Cei mai mulți dintre ei au decedat, din păcate."

După ce germanii au plecat, în urma lor au rămas doar câteva case și biserica neogotică, pe care au ridicat-o în anul 1898. Astăzi, în lăcașul de cult se adună etnici români, majoritatea, descendenți ai greco-catolicilor, veniți din Ardeal după 1878 și stabiliți în localitate sau în împrejurimi.

Anton Alecu, preot: "La ora actuală, comunitatea numără 130 de familii, cu 300 de suflete."

În noaptea de Înviere, credincioşii au asistat la slujba religioasă, au luat lumină, iar, apoi, au plecat către casele lor.

În afară de Mihail Kogălniceanu, etnicii germani din Dobrogea au mai ridicat biserici la Cogealac, la Tariverde, la Malcoci, la Colelia sau la Lumina.

După 1945, unele au fost transformate în lăcașuri de cult ortodoxe. Altele, ignorate de autoritațile statului, au ajuns niște ruine.

reporter: Adrian Herţa
operator: Cătălin Vârban