Preşedinte doar patru zile. Consilierii judeţeni din Constanţa nu mai ştiu ce statut are Nicuşor Constantinescu

Data publicării:
cristinel dragomir

Cu majoritatea asigurată, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, va fi în fruntea instituţiei până la 31 decembrie.

Deţinătorul de drept al fotoliului de preşedinte, Nicuşor Constantinescu a fost, oficial, în funcţie, doar 4 zile lucrătoare. Dar consilierii spun că situaţia în care el este acum nu este prevăzută de Legea Administrației Publice Locale.

Cristinel Dragomir, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Constanţa: "Nu ştiu ce să spun, astăzi noi considerăm că preşedintele este absent că vrea el, sau e absent că e fortuit sau nu e absent? Dacă mă întrebaţi pe mine el poate să vină şi la Consiliul Judeţean dar nu are voie să ia legătura cu personalul, deci putem considera că vine."

Nu numai subordonaţii direcţi ai preşedintelui ales sunt bulversaţi, ci şi aleşii judeţeni, care nu ştiu ce să mai creadă.

George Măndilă, consilier judeţean: "În momentul de faţă, din punctul nostru de vedere dar noi evident nu ne putem substitui instanţelor de accea se aşteaptă motivarea hotărârii judecătoreşti dl Constantinescu are o situaţie specială. Este nelămurită problema dânsului."

Petrică Munteanu, consilier judeţean: "Deocamdată dânsul este preşedintele CJ ales dar nu-şi poate exercita atribuţiunile datorită condiţiilor impuse de instanţă."

Nicuşor Constantinescu nu are voie, printre altele, să ia legătura direct sau indirect cu angajaţii Consiliului Judeţean.

Actualul interimar al instiuţiei a mai fost delegat să preia atribuţiile de preşedinte în luna septembrie în momentul în care Nicuşor Constantinescu a fost suspendat din funcţie odată cu arestul preventiv decis de Curtea de Apel Bucureşti.

reporter: Annabelle Borş
operator: Victor Niţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Ungaria-Rusia, o poveste cu năbădăi de peste un secol și jumătate. De la ură viscerală la planuri comune de...
Newsweek
Ce pensie trebuie să ai ca să pui și bani deoparte? Mâncarea costă 1.000 lei. Facturile: 550, medicamente: 320
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...