Soluţie pentru salvarea unui oraş. Un milion de euro costă tunelul pe sub oraşul Cernavodă

Data publicării:
cernavoda

La orice ploaie abundentă, Cernavodă devine o mică Veneţie. Locuitorii oraşului se îngrozesc când văd că cerul se întunecă.

Virginia Căldăraru stă în zona cea mai expusă la inundaţii a oraşului. Fiecare ploaie mai puternică îi distruge casa, mobila, aparatura. Situaţia ei este cu atât mai grea cu cât unicul venit din gospodărie este salariul soţului ei.

"Ultima inundaţie până aici a fost apa , până la semnul acesta şi am avut apa în casă până aici. Cât timp aţi stat cu apa în casă? Maxim 3-4 zile . Şi ce pagube aţi avut? Toată mobila din casă, casa...", a spus Virginia Căldăraru.

Practic, întregul cartier a fost scufundat. Pagubele s-au ridicat la câteva zeci de mii de euro.

Situaţia familiei Căldăraru nu este una singulară. Din cauza modului în care este dispus oraşul, toate clădirile din centru se inundă frecvent. Pagubele materiale se ridică anual la câteva sute de mii de euro.

Soluţia salvatoare

Primarul oraşului a găsit o soluţie ingenioasă pentru a scăpa de dezastrele produse de inundaţii.

Gheorghe Hânsă, primar Cernavodă: "Este vorba de un canal de deversare de circa 200 de metri, din centrul oraşului , de pe strada Dacia, din cel mai de jos punct, către Canalul Dunăre-Marea Neagră ".

Canalul respectiv va deversa apa direct în Dunăre.

Acest proiect face parte dintr-o iniţiativă mai largă de reabilitare a acestui canal de la malul Dunării. Până în 2015, pe lângă protecţia în faţa inundaţiilor,

Cernavodă va mai avea şi o faleză la standarde europene şi un centru istoric complet reabilitat. 

reporter: Liviu Ghinea
operator: Cătălin Vârban

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani câștigă, de fapt, iubita lui Ilie Bolojan. Venitul lunar al asistentei medicale din Oradea
Digi FM
Diana Dumitrescu, o nouă decizie drastică după ce s-a pocăit: „Mi-am dat viața Domnului și îl las să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată azi, la 53 de ani, Darren Hayes de la Savage Garden. În 2025 a suferit un accident care l-a lăsat...
Film Now
De ce a murit Victoria Jones, fiica actorului Tommy Lee Jones. Ce au descoperit medicii legiști
Adevarul
Escrocherie spectaculoasă în Spania: un tânăr s-a cazat la hoteluri de lux și a plătit doar un cent...
Newsweek
Legea pensiilor, schimbată în Parlament. O categorie de pensionari vor primi mai repede bani în plus la pensie
Digi FM
Conacul lui Charlie Watts, scos la vânzare. Regretatul baterist de la The Rolling Stones a fost fascinat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Poluarea aerului poate contribui în mod direct la apariţia unei boli grave. Cei care au suferit un AVC sunt...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Calista Flockhart și Harrison Ford, sărut romantic pe pista aeroportului. Căsătoriți de 15 de ani, la fel de...
UTV
Loredana Groza vorbește despre relația dintre Iulia Vântur și Salman Khan. „Un bărbat care știe cum să...