Spitalul din Hârşova vrea proces cu CJAS. Managerul ar trebui să recupereze peste un milion de lei

Data publicării:
spital harsova

 

Lunar, unitatea medicală din Hârşova primeşte 300.000 de lei de la Casa de Asigurări pentru serviciile medicale contractate. Luna trecută spitalul a tratat în jur 400 de pacienţi, mai mulţi decât prevede contractul cu CJAS şi a cheltuit, în plus, 80.000 de lei, pe care unitatea medicală ar trebui să-i suporte din buget.

Ştefan Beică, managerul Spitalului Orăşenesc Hârşova: "Dar de unde să avem noi bani când fondurile de sănătate sunt de ei sunt colectate? Numai cu totul avem de recuperat în ultimii cinci ani, cât ne dă voie legea să recuperăm creanţe,e vorba de 11 miliarde de lei vechi". 

Primarul crede că singura rezolvare a serviciilor nedecontate este să dea în judecată casa de Asigurări, aşa cum a făcut şi Spitalul Judeţean.

Tudorel Nădrag, primarul oraşului Hârşova: Oamenii nu se îmbolnăvesc planificat, nu înseamnă că poţi să îi trimiţi acasă şi atunci, dacă nu găsim o rezolvarea amiabilă şi am încercat în repetate rânduri, n.am ce să-mi reproşez, să găsim o rezolvare amiabilă cu Casa, atunci ajungem în faţa unui judecător care să decidă

Preşedintele CJAS Constanţa spune că nu se poate abate de la lege.

Dragoş Poteleanu, preşedintele CJAS Constanţa: Furnizorul de servicii medicale, în special unităţile sanitare cu paturi, pot solicita anumite regularizări de servicii pe parcursul anului, care se fac ori trimestral, ori semestrial. Cei de la Spitalul Orăşenesc Hârşova au făcut astfel de solicitări? Nu au făcut până în prezent nicio cerere de regularizare a serviciilor medicale efectuate peste valoarea de contract.

Primăria spune că a preluat majoritatea cheltuielilor spitalului.

Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa: De două ori pe an, Ministerul Sănătăţii solicită conducerii spitalului să întocmească o listă cu aparatura de care are nevoie. Însă, de fiecare dată necesarul rămâne doar pe hârtie. Şi asta în condiţiile în care aparatul de anestezie funcţionează încă din anul 1969, iar masa de chirurgie este mult mai veche

1,2 milioane de lei a cheltuit Primăria, anul trecut, pentru ca spitalul să nu se închidă. Este şi motivul pentru care pacienţii nu trebuie să aducă nimic de acasă. Cel puţin deocamdată.

Spitalul din Hârşova deserveşte 35.000 de locuitori din localitate şi din nouă comune limitrofe.

reporter: Oana Manoilă
operator: Alexandru Brînzaru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...