Tinerii şi-ar da viaţa pentru România. Studenţii la Istorie cred că un război ar mobiliza oamenii să lupte pentru ţară

Data publicării:
eroi ANF

Ionut este student în anul al treilea la specializarea Relaţii Internaţionale de la Facultatea de Istorie. A auzit în stânga şi în dreapta că lumea critică generaţia lui pentru că a uitat istoria şi tradiţiile. Dar vrea să demonstreze că lucrurile nu stau deloc aşa.

Invitat la un seminar avanpremieră pentru sărbătorirea Marii Uniri, Ionuţ le-a spus celor prezenţi că şi în România zilelor nostre există tineri dispuşi să îşi dea viaţa dacă ţara noastră ar mai intra încă o dată în război.

Ionuţ Ivăncescu, student:"Atunci când ai un lucru de aproape 100 de ani şi ştii sigur că va fi acolo tot timpul, uiţi să-l mai preţuieşti. Însă, cu siguranţă, dacă va fi pus în pericol acest lucru, atunci se vor găsi oameni care să îl apere".

La manifestarea care a avut loc în aula unei universităţi constănţene au luat parte istorici de seama ai Dobrogei, precum Ion Bitoleanu şi Gheorghe Dumitraşcu. Acesta din urmă le-a vorbit studenţilor despre prima conflagraţie modială şi a amintit că la 1 decembrie 1918, prin proclamaţia de la Alba Iulia, Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul s-au unit cu Regatul Român, condus de Regele Ferdinand I şi de Regina Maria.

Gheorghe Dumitraşcu, istoric: "Războiul acela a fost un război demn şi pentru monarhie. Monarhia Romaniei făcea al doilea, al treilea pas de identificare cu poporul român".

Momentul 1 decembrie 1918 a încununat o luptă grea a românilor pentru reunirea lor într-un singur stat. Acest moment a făcut ca jertfa ostaşilor noştri, din primul război mondial, să nu fi fost zadarnică.

reporter: Loredana Vesparu
operator Cristian Caciauna 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Va fi construit un nou drum important pentru români! Când va fi gata și cât costă
Digi FM
Cât costă ținuta purtată de Simona Halep la turneul lui Ion Țiriac. Pantofii sportivei au atras toată atenția
Pro FM
Beyonce spune că nu este ușor să crești trei copii: „Ai nevoie de multă răbdare, am încercat să le oferim o...
Film Now
Primul soț al lui J.Lo, dezvăluiri neașteptate: „Trebuia să ne prefacem” Ce sfaturi i-a dat cântăreței care e...
Adevarul
Sute de spărgători, dealeri de droguri și criminali, eliberați pe străzile din Marea Britanie. Reacțiile...
Newsweek
9.000 lei amendă pentru locuitorii care fac aceste lucrări la bloc. Mai mulți locatari amendați!
Digi FM
Când ar putea avea loc un cutremur puternic în România. Seismologul Gheorghe Mărmureanu liniștește populația...
Digi World
Cum reușește o pensionară în vârstă de 100 de ani să arate cu 30 de ani mai tânără: „Mă asigur că folosesc...
Digi Animal World
Luptă acerbă între un șarpe Boa și un crocodil. Spectacolul uimitor oferit de reptile turiștilor din Brazilia
Film Now
Problema asociată bătrâneții, cu care s-a confruntat Kelly din Beverly Hills. Neputința de a-și duce viața...
UTV
Dana Marijuana a fost adusa in fata Tribunalului din Constanta: „Nu regret nimic!". DIICOT cere ca artista sa...