Un alt premiu internaţional pentru mircişti

Data publicării:
elevi eminenti

foto: arhivă

Luna poate fi populata! Dacă vor avea apă curentă şi unde să locuiască, 15 mii de oameni ar putea sta fără probleme pe satelitul natural al Terrei.

Cu această viziune, 12 elevi de la Colegiul National Mircea cel Batran au câştigat locul al doilea la o competiţie internaţională, organizată de NASA.

Concursul a fost un test de anduranţă. Tinerii au muncit o zi şi o noapte fără oprire pentru a elabora proiectul ştiinţific.

Lucrul în echipă

Elevii români au lucrat în echipă cu alţii liceeni din India, Australia şi Statele Unite ale Americii. Fiecare dintre ei a vrut să-şi promoveze propria concepţie despre viaţa în afara Terrei, dar şcolarii noştri s-au impus şi s-a dovedit că viziunea lor a fost cea câştigătoare.

Ion Băraru, profesor de fizică: "Dificultatea majoră este determinarea partenerilor să accepte ideile tehnice şi ştiinţifice."

Dintre toţi elevii români, Marina, elevă în clasa a 11-a, a fost remarcată de juriul de peste ocean. Ea a fost distinsă cu premiul de cea mai bun manager al grupei din care face parte pentru cunoştinţele sale. Pasiunea ei pentru domeniul spaţial este mai veche, însă.

Marina Cozma, elevă la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân: "Da, sunt elevă la Tuzla la şcoala de pilotaj şi în octombrie voi susţine examenul pentru licenţa de pilot privat."

Acesta este cel de-al 10 lea an în care elevii de la Colegiul Naţional Mircea cel Batrân participă la concursuri de tip NASA. Aceştia au obţinut 63 de premii internaţionale de-a lungul timpului.

reporter: Annabelle Borş
operator: Cristi Caciauna

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri