Un Paşte altfel cu americanii. 200 de copii au tras cu arme de tip airsoft

Data publicării:
americani airsoft

400 de ouă de ciocolată, ascunse în iarbă au dispărut ca prin magie în doar câteva minute. Vânătoarea de ouă este un obicei american pe care cei 200 de copii l-au îndrăgit imediat.

"Am fost rapid, am fost atenţi şi le-am strâns. Câte ouă ai acolo? Nu ştiu, nu le-am numărat!, a spus unul dintre copii. 

Renee Crossman, vicepreşedintele asociaţiei United Hands: "Se numeşte Vânătoarea Ouălor de Paşte. Nu ştiu când de când este această tradiţie Dar, desigur, avem multă ciocolată. Este o activitate care aduce copiilor bucurie şi îi distrează".

După ce au alergat după ouă, cei mici s-au îngrămădit să înveţe de la militarii americani cum se trage cu arma cu cu gloanţe de cauciuc.

Soldaţii americani spun că fac astfel de activităţi peste tot, pe unde merg.

Sergent John Williams, militar la Black Sea Rotational Force: "Voluntariatul este important oriunde. Ai şansa de a dărui ceva comunităţii, indiferent unde te-ai afla în lume". 

Sergent Dias Sheldon, militar la Black Sea Rotational Force: "De ce am ales să fac asta? Pentru a ajuta copiii. Este o bucurie să îi vezi fericiţi."

Oana Crăciun, purtător de cuvânt United Hands: "Americanii au un alt stil faţă de noi românii. Americanii sunt mult mai prietenoşi, ştiu ce înseamnă voluntariatul."

La finalul acţiunii, copiii au primit o masă caldă dar şi jucării, haine şi cosmetice.


reporter: Annabelle Borş

imagine: Cătălin Vârban

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri