Un poliţist de la trupele speciale din Constanţa, bătut de un superior în timpul unui antrenament

Data publicării:
dias

Cei doi poliţişti de la Serviciul de Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Constanța s-au luat la bătaie la începutul unei şedinţe de instrucţie, chiar în sala de sport în care se antrenau. După o scurtă dispută verbală, superiorul a început să îl lovească cu pumnii pe agent în zona feţei. În urma răfuielii, cel din urmă s-a ales cu un traumatism cranian închis şi a fost transportat la spital.

Conform unor surse din cadrul Poliției, conflictul dintre cei doi era mai vechi. Victima a înaintat o plângere, iar conducerea Inspectoratului a dispus declanşarea cercetării poliţistului reclamat, care a fost deja retrogradat. Cazul a ajuns şi în atenţia Inspectoratului General al Poliţiei Române.

"Urmare a declanşării cercetării prealabile a poliţistului reclamat din cadrul SAS, vă informăm faptul că s-a finalizat cercetarea acestuia și s-a dispus măsura legală în conformitate cu statutul poliţistului de trecere într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut", a transmis conducerea IPJ Constanţa.

Este pentru a doua oară când imaginea poliţiştilor are de suferit după ce, în 2012, fostul şef al luptătorilor mascaţi din Constanţa, Emanoil Moraru, a fost fotografiat gol, cu o perucă pe cap şi o puşcă de jucărie în braţe. Fotografiile au fost făcute după antrenamente şi au fost făcute publice de un fost angajat al instituţiei, cu care Moraru avusese un conflict.

redactor: Daniel Leancă

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri