50 de unităţi de învăţământ din judeţul Vâlcea vor fi comasate  

Data publicării:
170214 SCOLI

Vâlcenii rămân fără mai multe şcoli şi grădiniţe. În perioada următoare vor fi comasate cincizeci de unităţi de învăţământ din judeţ. În această situaţie sunt şi copiii din comuna Frânceşti. Şcoala se va închide, iar elevii vor fi nevoiţi să meargă trei kilometri pe jos, pentru că singurul microbuz din comună nu face faţă numărului mare de copii.

Viorel Bouleanu are doi copii. Un băiat în clasa a II-a şi o fetiţă la grădiniţă. Fiul său învaţă la şcoală din Surpatele. Când se va desfiinţa însă va trebui să meargă 3 km. „Pe picioare, bineînţeles, că aşa merg de mult copiii”, a spus Viorel Bouleanu, părinte.

Mihail Eriţoiu locuieşte în Surpatele. A aflat că şcoala din localitate se va desfiinţa şi îi pare rău, mai ales că fiul său a urmat cursurile aici. Acum, băiatul său învaţă la o şcoală aflată la trei kilometri de casă, în localitatea Dezrobiţi. Băiatul merge zilnic pe jos, aşa că se teme pentru el.

„Maşinile circulă, copiii sunt mici, vă daţi seama, copilul meu, când o ploua şi când o ninge să vină cu ghiozdanul. E cât el de mare ghiozdanul”, a spus Mihail Eriţoiu.

Jos, în vale, ne-am întâlnit cu băiatul său, care se întorcea de la cursuri. Petru este în clasa a V-a şi până acasă are de urcat un deal de trei kilometri.

Oamenii se tem pentru copiilor lor, mai ales că, spun ei, pericole sunt la tot pasul. Nu există trotuare, aşa că se merge pe stradă. În plus, sunt şi foarte mulţi câini fără stăpân.

Inspectorul general şcolar din Vâlcea ştie că nu este de ajuns un singur microbuz, pentru că şi acum mulţi copii merg kilometri până la şcoală.

Primarul comunei Frânceşti nu a fost de acord cu desfiinţarea şcolii, dar Consiliul Local a votat „pentru”.

Şi grădiniţa din satul Viişoara se va închide, din cauza numărului mic de copii. O problemă este şi că oamenii pleacă la muncă în străinătate, semn că în ultimii 4 ani, în Viişoara s-a născut un singur copil.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri