Accident rutier cu trei răniţi în Vâlcea. Şoferul care a provocat accidentul s-a ales cu dosar penal

Data publicării:
080414 accident

Trei persoane, dintre care 2 copii, au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în localitatea Ioneşti din Vâlcea. Un şofer care consumase alcool a izbit o altă maşină şi a ricoşat în alte două autoturisme parcare regulamentar. Din fericire, victimele nu au fost rănite grav. Şoferul care a provocat accidentul s-a ales cu dosar penal.

Accidentul a avut loc pe şoseaua DN 64, care leagă Drăgăşani de Râmnicu-Vâlcea, în localitatea Ioneşti. Şoferul unei dubiţe, care circula dinspre Râmnicu-Vâlcea înspre Drăgăşani, a izbit o altă maşină în care se aflau patru persoane, printre care şi doi copii de 4, respectiv 6 ani. Trei pasageri ai maşinii au ajuns la spital.

Maşinile au ricoşat în alte două autovehicule parcate regulamentar pe marginea drumului şi au ajuns în şanţ.

„Conducătorul autoturismului marca Volkswagen Transporter, fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,44 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Drăgăşani pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemie”, a spus Narcis Dascălu, inspector Poliţia Drăgăşani.

Cei trei răniţi au fost duşi la Spitalul din Râmnicu-Vâlcea pentru investigaţii medicale. Şoferul care a provocat accidentul s-a ales cu dosar penal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri