Alexandria, fără cinematograf. Ultimul film a rulat pe marele ecran în urmă cu 20 de ani

Data publicării:
110614 cinematograf alexandria

După mai bine de 20 de ani, localnicii din Alexandria ar putea viziona din nou filme proiectate. Autorităţile locale se gândesc să deschidă un nou cinematograf, după ce vechiul a ajuns o ruină. Au fost cumparate deja o parte din componente.

Mulţi tineri din Alexandria habar nu au cum este la cinematograf. Doar cei trecuţi de 30 de ani îşi mai amintesc cu plăcere de sala de cinema şi de emotiile trăite în faţa poveştilor proiectate pe un ecran mare.

"N-am apucat niciodată să merg la el, pentru că eram foarte mic. Când am crescut nu mai funcţiona. Ar fi foarte frumos să mergem la un film", a spus un tânăr.

"Eram copil pe atunci, îmi plăcea cum era, că nu mai văzusem altele. Aş vrea să se facă, nu pentru noi, dar pentru copii", a povestit un localnic.

"La momentul actual cred că sunt mulţi copii care nu au văzut o sală de cinematograf, nici nu ştiu cum arată pentru că nu au avut unde", a declarat Eugen Telcea, inspector pe probleme de cultură în cadrul Primăriei.

Odinioară, cinematograful se numea Patria şi după revoluţie a intrat în jocurile economiei de piaţă.

Anul trecut municipalitatea a crezut că a găsit o soluţie ca oraşul să aibă din nou cinematograf. Amenajarea unei săli de proiecţie în Casa de Cultură a sindicatelor, pe care primăria o primise de la Guvern. A achiziţionat chiar şi un sistem de proiecţie 3D în valoare de aproape 400.000 de lei. Doar că planurile autorităţilor le-au fost date peste cap de un proces deschis de Centrul de Cultură care îşi voia sediul inapoi.

''Datorită axestui fapt şi acestui litigiu, acest proiect s-a stopat ", a spus Dan Popescu, viceprimarul municipiului Alexandria.

Următoarea opţiune a administraţiei este refacerea fostului cinemtograf. Pentru asta însă este nevoie de bani europeni pentru că reabilitarea clădirii depăşeşte puterile bugetului local. În Alexandria nu există nici varianta unui cinematograf privat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri