Alunecări de teren în judeţul Vâlcea. Două familii din Berbeşti şi-au părăsit deja locuinţele

Data publicării:
121214 BERBESTI

Situaţie dramatică pentru locuitorii din satul Valea Mare, ce aparţine oraşului Berbeşti din judeţul Vâlcea. Din cauza alunecărilor de teren reactivate în urmă precipitaţiilor abundente, cele opt case din satul aflat pe marginea exploatării miniere au luat-o la vale. Două familii şi-au părăsit deja locuinţele pentru că oricând există pericolul să se prăbuşească. Oamenii sunt revoltaţi deoarece Complexul Energetic Oltenia nu i-a despăgubit până în prezent pentru aş putea construi alte case. Acum, autorităţile locale fac eforturi să găsească soluţii pentru a-i caza pe sinistraţi.  

Ion Udroiu este unul dintre cei aproximativ 40 de locuitori din satul Valea Mare a cărui casă este afectată de alunecările de teren. În casa bărbatului nu se mai poate locui şi a fost nevoit acum două zile să-şi ia familia şi să se mute la vecini.

În situaţia bărbatului mai sunt şi alţi locuitori din satul Valea Mare. Cu lacrimi în ochi, oamenii privesc cum toată agoniseala de-o viaţă dispare cât ai vedea cu ochii. Cu toţii au trimis zeci de adrese la mină, au venit experţi, au făcut evaluarea bunurilor, însă până în prezent nu au primit niciun ban pentru a-şi putea construi alte case.

Primele probleme au început încă de acum o lună, când prima casa a luat-o la vale.

Autorităţile locale caută acum soluţii pentru a-i caza pe sinistraţi până când aceştia vor primi despăgubirile de la CEO pentru a-şi construi alte case.

“Sunt şase case care trebuie urgent mutate, pentru că deja oamenii stau pe zone de alunecare. Oricând ne putem trezi cu minim trei case în faţa excavatorului”, spune Vintilă Chelcea, primar Berbeşti.

Conducerea CEO susţine că oamenii vor primi despăgubirile promise.

“Au fost evaluate gospodăriile respective, există fonduri prevăzute în programul anual de investiţii, astfel că societatea Complexul Energetic Oltenia va rezolva această problemă cu respectarea tuturor paşilor procedurali”, susţine Elena Zamfir, purtător de cuvânt CEO.

Sinistraţii ar urma să primească despăgubiri cuprinse între 300.000 şi 500.000 lei, în funcţie de valoarea fiecarei case şi a terenului aferent pe care îl deţin în prezent.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri