Alunecări de teren la Roşia de Amaradia, judeţul Gorj

Data publicării:
140214 ROSIA AMARADIA

Alunecări de teren la Roşia de Amaradia. O falie de pământ s-a reactivat. Oamenii sunt speriaţi pentru că nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. De aceasta dată a luat-o la vale un deal din apropierea unei şcoli.

Pământul a început să se mişte din cauza fenomenului înghet-dezgheţ.

Localnicii sunt speriaţi, pentru că dacă mai plouă, alunecările de teren vor continua.

A fost afectată şi baza sportivă a unei şcoli, iar dacă alunecările vor continua, copiii vor fi mutaţi la altă unitate de învăţământ.

„Mai au o şcoală în localitate unde pot să înveţe oricând copiii. În momentul în care se măreşte alunecarea de teren, pot fi mutaţi copiii”, a spus Ion Isfan, inspector general ISJ Gorj.

Autorităţile locale spun că au cerut bani pentru consolidare încă de anul trecut. Aveau nevoie de 700.000 de lei. Au fost aprobaţi, dar numai pe hârtie. În realitatea, banii nu au ajuns nici până acum.

„Cu banii repartizaţi urma să executăm o lucrare de consolidare, aşa cum am făcut şi în zona de centru civic şi acolo nu mai e niciun fel de problemă, deja pământul s-a stabilizat”, a spus Liviu Cotojman, primar Roşia de Amaradia.

Roşia de Amaradia este declarată localitate cu grad ridicat de alunecări de teren.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri