Atlas cu greutate, la Biblioteca din Severin

Data publicării:
070115 atlas

Biblioteca din Severin adăposteşte o comoară cu … greutate. Este vorba de un atlas georgrafic unicat, tipărit în 1735 în Germania şi care cântăreşte nu mai puţin de 20 de kg. Deşi conţine informaţii despre imperiul german, însoţite de hârţi bine păstrate cu toată Europa, atlasul este puţin căutat de cercetători care nu ştiu de existenţa sa.

Pe hărţile minuţios desenate apar detaliat zone din întreaga lume. Spectaculoase sunt menţiunile despre România acelor timpuri. Atlasul se află în custodia Bibliotecii încă de când a fost înfiinţată. A fost tipărit în Germania, la Nuremberg, în 1735, şi se pare că a rămas singur din seria sa. Cântăreşte peste 20 de kilograme iar bibliotecarii din Severin îl transportă cu greu dintr-o parte în alta. 

Eu personal nu pot să-l duc. De fiecare dată îi cer vreunui coleg să vină să mă ajute. Ceea ce este frapant este că s-a păstrat foarte bine”, a spus Izabela Zamfir, bibliotecară

Atlasul e la loc de cinste în Biblioteca Judeţeană. Pe cele peste 2.000 de pagini are imprimate hârţi meticulos realizate cu toate ţările şi locurile lumii. Coperţile sunt de piele. Pentru cunoscători, atlasul este o comoară.

mărturisesc că este mai mult decât tentantă această întâlnire cu dumneavoastră şi cu această bijuterie ... Am găsit în această lucrare de excepţie, oraşe ca Strehaia, nju Mare, Baia de Aramă”, a declarat Mircea Borcoman, istoric

Întregul fond de carte al Bibliotecii Judeţene din Severin este unul valoros, cu peste 600 de cărţi, unele vechi de peste 500 de ani. Atlasul gigant a cărei valoare nu poate fi calculată în bani este păstrat în condiţii de securitate maximă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri