Bolnavii internaţi la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea şi-au cumpărat singuri medicamentele

Data publicării:
241213 bani bolnavi

99% dintre bolnavii internaţi la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea şi-au cumpărat singuri medicamentele, în acest an. Aproape toţi banii primiţi de la buget de unitatea sanitară s-au dus pe plata salariilor angajaţilor. Pentru cumpărarea de medicamente, spitalul alocă doar 3% din fondurile contractate. Aşa se face că doar 1% din pacienţi au beneficiat de medicamente pe perioada internării.  

Gică Gheorghe este internat de câteva zile la secţia de neurologie a Spitalului de Urgenţă Râmnicu Vâlcea. El spune că până acum a cumpărat medicamente de 900 de lei.

“Ne dă bilete şi ne ducem afară să cumpărăm”, spune Gică Gheorghe, pacient.

În aceeaşi situaţie sunt majoritatea pacienţilor internaţi. Aceştia sunt puşi să cumpere până şi banalele seringi.

Situaţia pacienţilor care sunt puşi să-şi cumpere medicamente a ajuns în atenţia reprezentanţior CAS Vâlcea, în urma unui control efectuat săptămâna trecută. Conducerea susţine că acest control a reliefat faptul că 99% dintre pacienţi sunt trataţi cu medicamete cumpărate chiar de ei.

“Pe perioada internării, următoarele zile, două, trei, cinci cât este durata de spitalizarea, au cumpărat medicamente din afara Spitalului Judeţean, de la farmaciile cu circuit deschis”, a spus Alin Voiculeţ, preşedintele CAS Vâlcea.

Preşedintele CAS Vâlcea s-a declarat nemulţumit de situaţia din principalul spital din oraş, însă recunoaşte că bugetul nu permite decât plata salariilor. Conducerea spitalului nu a putut fi contactată pentru a comenta situaţia.

Spitalul Judeţean Vâlcea a avut anul trecut un buget de 62.800.000 de lei, iar anul acesta a înregistrat un buget de 76 de milioane de lei, în creştere cu 20%. 70% din această sumă reprezintă salariile angajaţilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri