Câinii i-au distrus maşina unui craiovean

Data publicării:
310114 MASINA

O maşină din Craiova a fost distrusă de o haită de câini comunitari. Patrupedele au încercat să ajungă la o pisică ascunsă sub autoturism, aşa că au zgâriat maşina de la un capăt la altul.

„Dimineaţa, când m-am trezit să plec la serviciu, am avut marea surpriză, în timp ce dădeam zăpada de pe maşină, să constat că nu mai am deloc aripă”, povesteşte bărbatul.

Tânărul de 25 de ani locuieşte în cartierul George Enescu din Craiova. Şi-a parcat maşina seara, în faţa blocului, ca de obicei. Dimineaţa, însă, a găsit-o distrusă. Cel mai probabil, o pisică s-a ascuns lângă motorul cald, iar câinii au atacat-o.

Primul gând al omului a fost să sune la Poliţia Locală şi la primărie. Imediat, în zonă au apărut hingherii.

„Am intreprins măsuri. Câinii din acea zonă au fost capturaţi, dar după cum ştiţi şi cum ne spun şi specialiştii, atunci când elimini în totalitate câinii dintr-o zonă, acea zonă, fără discuţie, va fi populată de alţi câini”, a spus Gheorghe Nedelescu, city manager Craiova

Reprezentanţii Serviciului de Salubritate, care se ocupă cu ridicarea câinilor de pe domeniul public, se apară. Punct de vedere SC Salubritate: „În cazul de faţă nu se poate face dovada că daunele au fost provocate de un câine fără stăpân. Reamintim că echipajele de ecarisaj acţionează pe raza municipiului Craiova, la solicitarile şi sesizarile cetăţenilor, în vederea capturării câinilor fără stăpân aflaţi în libertate pe domeniul public".

Tânărul cu maşina distrusă vrea să dea în judecată Societatea de Salubritate, cea care răspunde de ecarisaj, pentru recuperarea pagubei.

Mai mult, omul va depune şi o plângere la poliţie pentru neglijenţă în serviciu a celor de la ecarisaj. În acest moment, pe străzile Craiovei sunt câteva mii de câini vagabonzi, iar adăposturile primăriei sunt supraaglomerate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri