Clădire nouă, ustensile vechi de zeci de ani

Data publicării:
301214 MATERNITATE 16

Fără îndoială, 2014 a fost un an record la capitolul anchete DNA. Preşedinţi de consilii judeţene, primari, consilieri locali au ajuns în faţa procurorilor, iar apoi în spatele gratiilor. Primii care au avut de suferit de pe urma vidului de putere au fost oamenii simpli. Un exemplu este maternitatea din Drobeta Turnu Severin. Deşi are o clădire nouă şi modernă, instituţia e nevoită să folosească aparatură veche de zeci de ani, pentru că procurorii au anulat licitaţiile organizate de fostul preşedinte de Consiliu Judeţean, Adrian Duicu. 

Privită din afară, maternitatea din Severin pare o unitate sanitară modernă. De cum păşeşti însă în primul salon sau cabinet medical, aparatura şi mobilierul sunt din alte timpuri.

Floarea Scurtu este asistentă în maternitatea din Severin de 32 de ani. A prins vremuri bune şi mai puţin bune. Acum lucrează într-o clădire nouă, curată, modernă pe care a aşteptat-o ani de-a rândul, dar e nevoită să folosească aceleaşi aparate vechi, de peste 30 de ani.

„Le îngrijim, le dezinfectăm, le facem să nu se deterioreze, să poţi să îţi faci treaba cu ele şi în acelaşi timp să fie în siguranţă pacientul ”, spune aceasta.

Colega ei de la secţia de nou-născuţi este în aceeaşi situaţie. Îşi face cu pasiune meseria, însă pe lângă grija pe care trebuie să le-o poarte copiilor, trebuie să fie foarte atentă şi la aparatură.

Clădirea maternităţii a fost dată în folosinţă în octombrie, anul acesta. A costat 60 de milioane de lei. Acum, medicii aşteaptă şi aparatura.

„Ţi-ar fi mai uşor să pui un diagnostic, ţi-ar fi mai uşor să monitorirezi un pacient şi ai lucra într-o atmosferă mult mai confortabilă, pentru că într-o maternitate judeţeană, răspunderea medicului este extraordinar de mare”, crede Cristian Jianu, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Severin.

Aparatura pentru spital urma să fie achiziţionată prin licitaţie cu 3 milioane de euro. Aceasta însă nu a mai avut loc, pentru că procurorii DNA l-au reţinut pe preşedintele CJ de la acea vreme pentru că ar fi trucat licitaţia. În acest moment, conducerea Consiliului Judeţean spune că i-ar mai trebui circa 50.000 de lei ca să aducă şi aparatura, bani pe care nu îi are deocamdată.

„Şi cum promit şi acum acelaşi lucru, cu siguranţă la sfârşitul anului 2015 vor fi mulţumiţi medicii că vor avea şi aparatura medicală pe care dumnealor o solicită”, a spus Aladin Georgescu, preşedinte CJ Mehedinţi.

Între timp locuitorii din Severin trec pe lângă maternitate, se miră de clădirea nouă, dar sunt revotaţi când aud că aparatura e cea veche.

Autorităţile nu au acum soluţii pentru dotarea maternităţii. Singurele ajutoare au venit până acum din câteva sponsorizări şi o sumă mică de la primărie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri