Sari la conținut

Conducerea FC Universitatea Craiova aşteaptă revenirea pe stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova

Conducătorii clubului FC Universitatea Craiova nu înţeleg de ce hotărârea Tribunalului Dolj, prin care s-a decis ca echipa să revină pe stadionul “Ion Oblemenco”, nu a fost pusă în aplicare nici până acum.

Preşedintele clubului, Marcel Iancu, speră ca de la mijlocul acestei săptămâni, FC Universitatea să se poată antrena în complex, iar primul meci să aibă loc pe 9 noiembrie, cu Tg. Mureş, deoarece decizia FRF de a suspenda stadionul propriu pentru patru etape va fi anulată.

Preşedintele clubului crede că la primul meci pe “Ion Oblemenco”, stadionul va deveni neîncăpător.

Marcel Iancu recunoaşte că la club sunt probleme finaciare, dar că acestea au trecut în plan secund.

Sâmbătă, FC Universitatea va juca la Roşiori derby-ul cu Gloria Bistriţa, liderul seriei.

Pe aceeași temă