CS Universitatea şi-a prezentat planul 

Data publicării:
040713 CS Universitatea

Primăria a venit cu locul în Liga a II- a primit de la FRF şi baza sportivă, în timp ce clubul cu numele echipei. La conferinţa de presă ce a urmat imediat după această hotărâre a participat şi unul dintre investitorii echipei.

„Pentru investitori am avut mai multe opţiuni, dar am ales persoane cu imagine foarte, foarte bună, asta pentru că ne asociem şi noi, municipalitatea, cu imaginea acestor investitori şi m-a interesat, înainte de imaginea bună, să fie şi fani ai Universităţii Craiova”, a precizat Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova

„Eu am deschis ochii ca suporter al Universităţii Craiova şi ştiu ce înseamna spiritul Universităţii Craiova. În ultimii doi ani, acest spirit risca să se piardă. Suntem aici, pentru a-i reda acestui spirit identitatea sa şi pentru a face ca echipa Olteniei să redevină echipa tuturor românilor“, a precizat Laviniu Beze, preşedintele Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital

Laviniu Beze spune că el şi asociaţii nu vor prelua modelul actualilor patroni din fotbalul românesc.

Nu vom urma modelul românesc în a ne implica în scandaluri, în a da sfaturi tehnice staff-ului tehnic sau a ne da noi cu părerea despre cum trebuie să joace un jucător. Niciunul din aceşti investitori nu a venit la acest proiect pentru a îşi face publicitate”, a mai spus Laviniu Beze, preşedintele Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital

1,5 milioane de euro este bugetul clubului, iar obiectivul va fi promovare în primul eşalon.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri