Elevii chiulangii, scoși din baruri de poliţiştii craioveni  

Data publicării:
240214 ELEVI BARURI

Nu mai puţin de 22 elevi din Craiova, care absentau de la ore, au fost găsiţi de poliţiştii de la Secţia nr. 1 în barurile din apropierea unităţilor de învăţământ. Acţiunea de „recuperare” a chiulangiilor a fost făcută special pentru prevenirea absenteismului şcolar.

Agenții de poliție de la Secția nr. 1 din Craiova au controlat mai multe localuri din centrul oraşului frecventate de elevii chiulangii. Deşi au fost prinşi că lipseau de la ore, elevii au spus că ar fi fost învoiţi.

Poliţiştii au ales să organizeze această acţiune în speranţa că vor preveni absenteismul şcolar.

Până acum, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj nu a centralizat datele privind absenteismul, dar nu încurajează un astfel de fenomen.

„Împreună cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj este încheiat un parteneriat în baza căruia reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie urmează a comunica Inspectoratului Şcolar elevii care au fost depistaţi ca nefiind prezenţi la cursuri”, a precizat Mihăiţă Stoica, purtător de cuvânt ISJ Dolj.

Astfel de acţiuni vor continua şi în zilele următoare, în alte cartiere ale municipiului Craiova, în barurile aflate în zonele în care se află unităţi şcolare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri