Fermierii pot plăti impozitul la primării

Data publicării:
FERMIERI

Fermierii care obţin venituri din activităţi agricole pot să achite de astăzi impozitul şi contribuţiile aferente acestor venituri la primărie. Până acum impozitul se putea plăti doar la administraţiile financiare.  

Fermierii pot plăti impozitul în situaţia în care în localitate unde locuiesc nu există o unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Măsura are ca scop diminuarea cheltuielilor de conformare pe care trebuie să le suporte contribuabilul pentru a-şi îndeplini obligaţiile de plată. Se evită, astfel, deplasarea fermierilor în cauză pe distanţe foarte mari până la unităţile administraţiilor finanţelor publice la care sunt înregistraţi ca plătitori de impozit şi contribuţii aferente veniturilor din activităţi agricole.

Statul a stabilit deja două termene de achitare a sumelor. Jumătate din impozit trebuie achitat până pe 25 octombrie, iar cealaltă jumătate, până pe 15 decembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Autorităţile din Turcia, mesaj pentru turişti! Ce se întâmplă cu vacanţele programate. Destinaţiile preferate
Digi FM
Fanii Holograf observaseră că ceva nu e în regulă cu Mugurel Vrabete, încă din februarie: “Ce se întâmplă cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Benny Blanco, prima reacție după scandalul „picioarelor murdare”. Ce spune artistul despre igiena sa: „Știu...
Film Now
Motivul pentru care Matthew Fox, starul din „Lost”, a părăsit Hollywood-ul în apogeul celebrității sale: „Era...
Adevarul
Donald Trump și insula aflată în centrul noii ordini mondiale
Newsweek
La ce oră este livrată azi pensia pe card? Pensionarii iau banii în funcție de oraș și de bancă
Digi FM
Holograf, mesaj după moartea lui Mugurel Vrabete: "Ne doare enorm lipsa lui. A fost un punct de echilibru...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce râsul este contagios. Explicația din spatele unui gest aparent banal
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Nicole Kidman, primele declarații despre divorțul de Keith Urban: „2025 nu a fost anul meu!” Ce planuri are...
UTV
Theo Rose a publicat imagini rare cu mama ei. Artista spune că Nina Diaconu „a devenit mai frumoasă odată cu...