HANDBAL. Noutăţi la echipă. Handbalistele de la SCM Craiova au gânduri mari pentru anul viitor

Data publicării:
230715 handbal

Secţia de handbal a clubului SCM Craiova şi-a prezentat noua conducere tehnică şi achiziţiile pentru sezonul următor. Astfel, Simona Gogârlă, noua antrenoare a echipei, va fi ajutată de Grigore Albici, iar la capitolul achiziţii figurează şapte jucătoare: sârboaicele cu acelaşi nume şi prenume, Jelena Zivkovic: una este inter dreapta şi a jucat în naţionala Serbiei, în barajul cu România, şi vine de la Podravka iar cealaltă este portar şi vine din Turcia.  

Urmează franţuzoaica Laurise Landre, care evoluează pe postul de pivot şi vine de la Le Havre. Celelalte patru jucătoare nou-venite sunt: Dana Băbeanu de la HCM Roman, fostă, în trecut, la Craiova, Alexandra Iovănescu de la Constanţa, Ana Maria Horobeţ care vine de la Roman şi Alexandra Ciucă de la Energetic Râmnicu Vâlcea.

Obiectivul echipei pentru sezonul următor este clasarea în primele cinci şi un parcurs cât mai lung în Cupa Cupelor.

Din lotul de anul trecut au mai rămas portarul Mirela Paşca, norvegianca Ane Eidem, Carmen Şelaru, Andreea Ianaşi, Cristina Florica, Ana Maria Apipie, Mădălina Bonea, Alexandra Georgescu şi Cătălina Cioaric.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Are 47 de ani, iar partenerul ei doar 27. Emilia Ghinescu, despre cum au reacționat părinții iubitului...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nimic nu mă poate opri, sunt LIBERĂ”. Jennifer Lopez, atitudine și abdomen parcă sculptat într-o filmare...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Un criminal din Ucraina a încercat să se spânzure în fața instanței. Barbatul a ucis o cunoscută profesoară...
Newsweek
650 parlamentari iau pensie specială de 6.200 lei, deși au contribuit pentru doar 700 lei. Urmează primarii
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment