În Dolj, dascălii titulari renunţă la catedrele de la ţară

Data publicării:
260913 PROFESORI TARA

A început şcoala, dar în multe unităţi de învăţământ, dascălii titulari au renunţat la posturi. Cadrele didactice nu vor să predea în învăţământul din mediul rural, pentru că nu se decontează naveta, iar condiţiile din şcoli lasă de dorit. La nivelul judeţului Dolj sunt scoase la concurs peste 30 de posturi de învăţători şi educatori. Până atunci, la catedră stau dascăli suplinitori.  

Ana Zdrancotă este învăţător suplinitor în comuna Lipovu de Sus, judeţul Dolj. Femeia a venit în locul unui alt dascăl titular pe post, care s-a speriat însă de navetă şi de locul unde este poziţionată şcoala, aşa că a renunţat. Ca suplinitor, locul de muncă nu este asigurat prea mult timp.

Frica de naveta nedecontată şi de sărăcia de la ţară îi sperie pe dascălii titulari, care lasă şcolile din mediul rural şi pleacă în alte unităţi de învăţământ sau chiar în alte domenii.

La şcoala de la Lipovu de Sus situaţia s-a agravat anul acesta, când pentru cele două posturi de educatoare nu s-a prezentat niciun doritor, iar cel care a câştigat concursul pentru un post de titular a renunţat la locul de muncă.

Şcoala de la Lipovu de Sus nu este singura în această situaţie. La nivelul judeţului Dolj, pe 19 septembrie, pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean apăreau vacante nu mai puţin de 30 de posturi de educatori şi învăţători.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri